Cinci persoane care au înmatriculat şi vândut cu documente falsificate maşini achiziţionate prin credit din Germania, fără a mai achita apoi împrumuturile, au fost reţinute după mai multe percheziţii în Bucureşti, Maramureş şi Ilfov.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”La data de 11 iulie 2022, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul S.C.C.O. Maramureş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au efectuat 14 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Maramureş, la persoane bănuite de înşelăciune, falsificare de instrumente de autentificare străine şi uz de fals”, transmite marţi IGPR.
 
Din cercetări a reieşit că, din anul 2020 şi până în prezent, persoanele bănuite ar fi achiziţionat sau ar fi facilitat achiziţionarea a 8 autoturisme, accesând credite la instituţii financiare din Germania.
 
Ulterior, ar fi înmatriculat şi vândut autoturismele pe teritoriul României, folosind documente falsificate, fără a mai plăti ratele creditelor obţinute, cauzând un prejudiciu total de 1.500.000 de lei.
 
În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate înscrisuri, 2 ştampile ale unor societăţi comerciale, 5 telefoane mobile, 2 memory stick-uri, 3.790 de euro, o cartelă SIM, un pistol cu gaz, pentru care nu s-a putut prezenta permis de port-armă şi 2 autoturisme.
 
Şase suspecţi au fost duşi la sediul B.C.C.O. Bucureşti, în vederea audierii şi dispunerii măsurilor legale.
 
Cinci persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de marţi, să fie prezentate Judecătoriei Sectorului 2, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.