Un cetăţean român care a încercat să introducă în ţară un utilaj agricol, estimat la aproximativ 70.000 de euro şi căutat de autorităţile din Belgia, a fost prins de poliţiştii de frontieră de la Borş II.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţia de Frontieră a anunţat, marţi, că la Punctul de Trecere a Frontierei Borş II, judeţul Bihor, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control un bărbat, cetăţean român, la volanul unui automarfar cu semiremorcă, ambele înmatriculate în România. În urma controlului, s-a constatat că în semiremorcă se află un utilaj agricol marca John Deere.

După verificări, poliţiştii de frontieră au constatat că tractorul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Belgia.

Bărbatul a declarat că nu are cunoştinţă despre faptul că tractorul este căutat de autorităţi.

Tractorul, în valoare estimată de 70.000 de euro a fost indisponibilizat, în continuare fiind efectuate cercetări pentru tăinuire, iar la finalizare vor fi luate măsurile legale ce se impun.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.