Cei patru bărbaţi care sâmbătă au atacat un poliţist aflat în timpul liber în Mangalia, lovindu-l cu bâte şi fugărindu-l cu un topor, au fost arestaţi preventiv luni, pentru loviri şi alte violenţe şi tulburarea liniştii publice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Constanţa, cei patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 51 de ani, implicaţi în altercaţia care a avut loc pe o stradă din municipiul Mangalia, au fost reţinuţi luni, pentru o perioadă de 24 de ore, pentru loviri şi alte violenţe şi tulburarea liniştii publice, fiind duşi în arestul IPJ. Marţi, ei vor fi duşi în instanţă cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 
Poliţiştii din Mangalia au fost sesizaţi sâmbătă despre producerea unui scandal pe o stradă din oraş şi au stabilit că acest conflict a plecat de la neînţelegeri în trafic între doi bărbaţi aflaţi într-un autoturism şi un poliţist care era într-o altă maşină. La un moment dat, aceştia au oprit pe o stradă din Mangalia, iar celor doi bărbaţi li s-au alăturat alţi doi aflaţi în zonă, care îi cunoaşteau pe cei din maşină. Cei patru bărbaţi, toţi din Mangalia, au început să se certe cu poliţistul din cealaltă maşină, după care l-au îmbrâncit. Mai mult, ei l-au lovit pe poliţist cu bâtele şi l-au fugărit cu un topor. 

Anchetatorii au stabilit că poliţistul se afla în timpul liber în momentul producerii acestui scandal. El lucrează la Serviciul pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Constanţa.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.