Cea mai mare parte a ţării, inclusiv Capitala se află marţi, în intervalul 11:00 - 21:00, sub avertizare de vânt şi instabilitate atmosferică până la ora 21:00

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Codul galben anunţat de meteorologi este valabil de la ora 11 până la ora 21, fiind aşteptate intensificări ale vântului şi  instabilitate atmosferică temporar accentuată.

”În intervalul menţionat, în Moldova, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi local în Transilvania, temporar vântul va avea intensificări (viteze la rafală de peste 55...75 km/h şi izolat 80 km/h) şi vor fi perioade cu vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină şi averse torenţiale. Cantităţile de apă vor depăşi 20...30 l/mp”, conform ANM.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic în sudul Olteniei, sudul şi estul Munteniei, vestul Dobrogei şi în extremitatea sudică a Moldovei.

În Bucureăti, vremea va fi călduroasă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge după-amiază pragul critic de 80 de unităţi. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de 55...60 km/h după-amiaz=, când va fi vijelie şi vor fi posibile descărcări electrice, averse şi grindină.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.