Ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, a început procedura de demitere a prefectului judeţului Harghita pentru modul în care a gestionat cazul ursului accidentat şi lăsat să agonizeze pe şosea, între Praid şi Sovata.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Având în vedere modul în care autorităţile judeţene au gestionat situaţia ursului lovit seara trecută de o maşină, între localităţile Praid şi Sovata, astăzi a fost luată prima măsură administrativă dispusă de către ministrul Ion Marcel Vela. Astfel, a fost începută procedura de demitere din funcţie a prefectului judeţului Harghita pentru că, în calitatea sa de Preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, nu a luat măsurile corespunzătoare pentru a gestiona eficient şi operativ această problemă, deşi a fost înştiinţat în timp util de către ISU Harghita despre eveniment şi suferinţele animalului rănit”, se aratâ într-un comunicat al MAI.

De asemenea, vor fi făcute verificări pentru a se stabili dacă sunt şi alte persoane, manageri din structurile MAI de la nivel central, care nu au stabilit procedurile şi responsabilităţile clare de intervenţie, conform prevederilor legale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.