Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, îi cere demisia şefului Serviciului Control din cadrul Poliţiei de Frontieră Aurelian Miu, după ce în presă au apărut imagini în care acesta îngenunchează în faţa unei mese la care stau mai mulţi chestori din minister. Carmen Dan a declarat, joi, că îi cere lui Miu "să facă un gest de ultimă onoare şi să plece din această poziţie".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Îi cer să facă un gest de ultimă onoare şi să plece din acea poziţie. Este o ipostază în care s-a pus singur şi care nu face onoare nici Poliţiei de Frontieră şi nici persoanei. Îi cer public să se gândească şi să facă gestul aşteptat de toţi, altfel o să îi amintesc asta în fiecare zi", a afirmat Carmen Dan.

Ea a mai spus că, din punct de vedere disciplinar, nu mai poate fi începută anchetă disciplinară pentru că au trecut patru ani de la acel incident.

"Vom verifica şi sunt interesată să reiasă din verificări de ce conducerea Poliţiei de Frontieră a acţionat, din punctul meu de vedere, superficial. Ar fi trebuit să se aplece la acel moment asupra cercetării acelei conduite", a mai spus ministrul de Interne.

Ministrul de Interne a mai spus că acea fotografie a fost făcută la un eveniment care a avut loc în 13 februarie 2013 şi la care au participat atât reprezentanţi ai Poliţiei de Frontieră, cât şi reprezentanţi ai Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă de la acel moment.
 
"Acea fotografie nu a fost făcută în contextul unui ritual, ci din primele verificări a reieşit că acel ofiţer de Poliţie de Frontieră nici n-a avut vreo aprobare de la şefi ca să facă acel gest. Discuţia s-a purtat între şeful Serviciului de Protecţie Internă la acea vreme şi şeful Serviciului Control din cadrul IGPR, care a declarat că a avut un schimb de replici mai dure cu şeful de la Protecţie Internă. (...) A fost impulsul pe care l-a avut la acel moment şeful unei structuri din cadrul Poliţiei de Frontieră. Nu-l onorează", a afirmat Carmen Dan.
 
Ea a precizat că fotografia ar fi fost făcută în jurul orei 22.00. "Este foarte posibil ca fotografia să fi fost făcută de pe o filmare înregistrată pe o cameră video aflată pe terasă. Eu nu am văzut filmarea şi, din informaţiile pe care le am până în acest moment, datele înregistrate pe filmări se păstrează 30 de zile", a mai arătat ministrul de Interne.
 
Carmen Dan a mai spus că din verificările de până acum nu reiese foarte clar dacă şeful Poliţiei de Frontieră, Ioan Buda, era de faţă, dar "se pare că ar fi fost prezent la acel eveniment":  "Din verificări nu reiese foarte clar că domnul Buda (n.r. - Ioan Buda, şeful Poliţiei de Frontieră) era de faţă, mai sunt persoane de audiat, dar se pare că ar fi fost prezent la acel eveniment".
 
Ministrul de Interne a spus, răspunând unei întrebări, că speră să nu fi fost incidente similare şi în alte structuri şi că a tras "un semnal de alarmă" şi le-a cerut tuturor şefilor de structuri să facă o evaluare şi verificări dacă astfel de evenimente au mai avut loc.

Ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan a dispus miercuri o anchetă după ce în presă au apărut imagini în care şeful Serviciului Control din cadrul Poliţiei de Frontieră Aurelian Miu îngenunchează în faţa unei mese la care stau mai mulţi chestori din minister, inclusiv Gelu Oltean, fost şef serviciului secret al Ministerului de Interne.

Ziarul Naţional a publicat marţi seară imagini cu unu bărbat - despre care afirma că este Aurelian Miu - îngenuncheat în faţa unei mese pe care se află sticle şi pahare şi la care stau mai multe persoane. Publicaţia susţine că scenele s-au petrecut la ultimul etaj al clădirii în care se află sediul Poliţiei de Frontieră şi că la masă sau în încăpere se mai aflau, în afară de Gelu Oltean, care conducea la acel moment DGPI, chestorul Ioan Buda, fost secretar de stat al MAI si actualul inspector şef al Poliţiei de Frontieră, chestorul Marcel Ardelean, şeful Direcţiei de Supraveghere şi Controlul Trecerii Frontierei, precum şi alţi şefi de structuri din Poliţia de Frontieră.

Miercuri dimineaţă, ministerul a anunţat declanşarea unei anchete, confirmând şi că bărbatul din imaginile prezentate este Aurelian Miu.

În opinia MAI, "imaginile şi informaţiile apărute în spaţiul public sunt de natură să afecteze exercitarea respectivei funcţii, pentru care este nevoie de autoritate profesională şi probitate morală".

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.