O căprioară şi-a făcut apariţia, vineri, într-un cartier din municipiul Râmnicu Vâlcea, animalul fiind salvat de către jandarmi, care au izolat zona şi au asigurat animalul până când acesta a fost tranchilizat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Căprioara a fost observată, vineri, rătăcind pe străzile din cartierul Traian din Râmnicu Vâlcea.
 
 
Localnicii au sunat la 112, iar un echipaj al Jandarmeriei a izolat zona, astfel încât animalul să nu fie rănit de autovehicule, informează Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea.
 
FOTO: Jandarmeria Vâlcea
FOTO: Jandarmeria Vâlcea
 
La faţa locului a mers şi un reprezentant al Direcţiei Sanitar Veterinare, care a tranchilizat căprioara. Ulterior, aceasta a fost preluată de către un reprezentant al fondului de vânătoare zonal, fiind eliberată în mediul ei natural.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.