O cabană din localitatea Bran a fost distrusă într-un incendiu în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar cele trei persoane care se aflau în interior au reuşit să iasă la timp şi nu au fost rănite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, pompierii au fost solicitaţi să intervină în noaptea de sâmbătă spre duminică la un incendiu izbucnit la o casă din localitatea Bran. La faţa locului s-au deplasat cinci autospeciale, iar în momentul în care echipele de intervenţie au ajuns în zonă incendiul se manifesta generalizat. În cabană se aflau trei persoane care au reuşit să iasă la timp în momentul izbucnirii focului şi nu au fost rănite.

Intervenţia pompierilor a fost una dificilă având în vedere că s-a desfăşurat la o temperatură de minus 10 grade şi s-a încheiat după mai bine de trei ore, au precizat reprezentanţii ISU. Cabana respectivă, care avea două etaje şi era din lemn, a fost distrusă în proporţie de 90 la sută, pompierii reuşind să împiedice flăcările să ajungă la alte construcţii aflate în apropiere.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.