Pompieri, jandarmi şi voluntari caută, miercuri, un bătrân din localitatea Paltin, judeţul Buzău, despre care se presupune că a fost luat de o viitură.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabi Cozma, căutările au fost demarate, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce familia unui bătrân de 80 de ani din Păltineni a anunţat că acesta nu a mai ajuns acasă.

Bătrânul care abia se deplasa a plecat de acasă pentru a-şi aduce animalele de la păscut şi este posibil să fi fost surprins de viitura care s-a format în localitate. 

”Începând din cursul nopţii trecute, forţele MAI au demarat o operaţiune de căutare a unui bărbat de 80 de ani din Păltineni, dispărut de la domiciliu. Într-o primă etapă, s-au făcut verificări la rudele şi cunoştinţele bărbatului şi ulterior, acestea au fost extinse în întreaga regiune. La operaţiune participă 12 jandarmi, 6 poliţişti şi 4 cadre ISU, precum şi lucrători silvici şi voluntari. În funcţie de evoluţia situaţiei, se poate decide suplimentarea forţelor”, a spus Cozma.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabi Cozma, în urma bilanţului provizoriu de după ploile din ultimele zeci de ore, s-a constatat că în judeţul Buzău au fost afectate de inundaţii 11 sate din oraşul Nehoiu, de la Pătârlagele, Tisău, Lopătari, Cătina şi Colţi.

Apa a inundat 11 locuinţe din Nehoiu, Măgura şi Lopătari. 46 de anexe gospodăreşti s-au umplut de apă şi noroi în urma viiturilor formate. De asemenea, au fost inundate două magazine din Nehoiu şi un cămin cultural.

Totodată, Drumul Judeţean 203 K între Mânzăleşti şi Lopătari a fost pur şi simplu distrus de ape şi va necesita reparaţii capitale.

”Se poate circula alternativepe Brătileşti, Brăeşti, Bozioru către Buzău. Drumul este unul destul de dificil, însă se ajunge cel puţin cu maşinile de teren”, a spus Cozma,

De asemenea, viitura a distrus drumul comunal 78 între Colţi şi Muscel, iar evaluarea pagubelor continuă şi în cursul zilei, astfel că aceste date raportate de reprezentanţii Prefecturii Buzău sunt doar provizorii.

Aproape 230 de pompieri, jandarmi şi poliţişti cu 112 mijloace de intervenţie au acţionat în ultimele ore în sprijinul oamenilor loviţi de inundaţii.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.