Un poliţist din Buzău a fost rănit, sâmbătă seară, după ce autospeciala în care se afla a fost lovită de o maşină al cărui şofer nu s-a asigurat la plecarea de pe loc. Poliţistul era în misiune, iar maşina Poliţiei avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

IPJ Buzău a anunţat că un accident rutier s-a produs, sâmbătă seară, pe DN 2 C, Căldărăşti-Pogoanele.

”Din primele date de la faţa locului, în momentul în care s-ar fi pus în mişcare pe DN2C, în localitatea Căldărăşti, o localnică de 40 de ani, nu s-ar fi asigurat corespunzător la plecarea de pe loc, împrejurare în care a intrat în coliziune cu o autospecială a Poliţiei condusă de un poliţist de 25 de ani din Padina”, a anunţat IPJ Buzău.

Sursa citată a precizat că echipajul de poliţie se deplasa pe drumul prioritar DN2C, din direcţia Padina către Pogoanele, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, pentru a interveni la un apel 112.

”Accidentul s-a soldat cu rănirea poliţistului de pe locul dreapta faţă al autospecialei, un bărbat de 35  de ani din Buzău, acesta fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, au mai precizat poliţiştii.

Aceştia au deschis un dosar penal şi continuă cercetările.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.