Un copil de doi ani, din localitatea Vâlcelele judeţul Buzău a murit carbonizat după ce locuinţa în care se afla a fost cuprinsă de flăcări.
Potrivit ISU Buzău, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă din localitatea Vâlcelele. Aceştia au intervenit de urgenţă cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD în sprijin a fost dislocată şi o ambulanţă SAJ. La sosirea echipajelor de pompieri incendiul se manifesta generalizat la o locuinţă pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp. Din păcate în interiorul locuinţei a fost găsit carbonizat trupul unui copil în vârstă de aproximativ doi ani.
Copilul dormea chiar în camera de unde au izbucnit flăcările iar mama şi sora sa se aflau în curte.
Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Când au observat focul, acesta era prea mare, iar femeia nu a mai putut intra pentru a-şi salva copilul.
În urma evenimentului două persoane au suferit atac de panică. Acestora le-a fost acordat primul ajutor medical de către echipajele SMURD şi SAJ.
Ulterior, mama celor doi copii a fost transportată la spital.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.