Trei muncitori care făceau reparaţii pe DN 1B, în judeţul Buzău, au fost răniţi, vineri, după ce un autoturism a lovit o altă maşină, iar în urma impactului acestea au ricoşat, accidentându-i pe drumari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei Judeţene Buzău, accidentul a avut loc pe DN 1B, pe sensul Buzău - Ploieşti. 

Din primele verificări a reieşit că un şofer de 40 de ani care se deplasa din direcţia Buzău către Ploieşti ar fi vrut să vireze la stânga către Dealul Viei, moment în care a fost lovit de autoturismul care circula în spatele său, condus de un tânăr de 18 ani.

În urma impactului, cele două autoturisme au fost proiectate, accidentând trei muncitori care lucrau la drumuri în zonă. Cei trei bărbaţi, cu vârste de 38, 39 şi 49 de ani, din judeţul Buzău, au fost preluaţi de ambulanţă şi transportaţi la spital.

Traficul pe DN 1B a fost restricţionat în urma accidentului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.