Două tinere de 18 ani au fost grav rănite, sâmbătă dimineaţă, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un zid, în judeţul Buzău.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform Poliţiei Buzău, accidentul a avut loc pe un drum judeţean din staţiunea Sărata Monteoru.

Din primele date de la faţa locului a reieşit că autoturismul condus pe DJ 203G dinspre Merei către Sărata Monteoru, de către o şoferiţă în vârstă de 18 ani, din Buzău, a ieşit de pe carosabil şi s-a izbit de zidul unui imobil. Impactul a fost atât de puternic încât autoturismul s-a transformat într-un morman de fiare.

În urma impactului, atât fata de la volan, cât şi prietena ei au fost grav rănite, fiind preluate de ambulanţă şi transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Şoferiţa care a provocat accidentul are permis de conducere de doar 3 luni.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.