Peste 2,5 tone de materiale pirotehnice au fost găsite de poliţişti şi indisponibilizate de la o societate comercială din municipiul Buzău care era autorizată să deţină maxim 100 de kilograme.
Potrivit IPJ Buzău, poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi Şi Substanţe Periculoase Buzău, sprijiniţi de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice, au desfăşurat activităţi în baza planului de acţiune ”Pirotehnic 2023”, pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice.
Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
În urma verificărilor efectuate la o societate comercială, din municipiul Buzău, au fost descoperite 2.576 de kilograme de articole pirotehnice din categoria F1 şi P1. Din investigaţii a reieşit că societatea este autorizată pentru comercializarea articolelor pirotehnice din categoria F1, în limita a 100 de kilograme.
Astfel, poliţiştii au indisponibilizat, în vederea continuării cercetărilor, 920.000 de articole pirotehnice, în valoare totală de 460.000 de lei şi au întocmit dosar penal pentru operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, conform Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.