Şase femei au fost preluate de ambulanţe, fiind duse la spital, după ce o puntea peste pârârul Valea Tisăului din localitatea buzoiană Tisău s-a rupt.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La momentul incidentului, pe puntea peste pârârul Valea Tisăului se aflau şase femei care se întorceau de la biserică. Puntea s-a rupt, iar toate cele şase femei au căzut în albia pârâului, de la o înălţime de aproximativ patru metri.

La faţa locului au ajuns mai multe ambulanţe, iar potrivit medicilor trei dintre femei au suferit fracturi şi sunt în stare mai gravă, iar celelalte trei au diverse traumatisme, după ce s-au lovit de pietrele din albia pârâului, fiind duse şi ele la spital pentru mai multe investigaţii.

Toate cele şase femei sunt transportate la Spitalului Judeţean Buzău.

La faţa locului au ajuns şi reprezentanţi, dar şi reprezentanţi ai Primăriei Tisău, instituţie care are în administrare puntea.

Localnicii spun că puntea are o vechime de cel puţin 50 de ani, timp în care s-au făcut doar mici reparaţii la calea de rulare, dar niciodată nu a fost înlocuit sistemul de susţinere, care joi a cedat.Şase femei au fost preluate de ambulanţe, fiind duse la spital în urma incidentului petrecut joi în localitatea buzoiană Tisău, unde s-a rupt o punte.

Toate cele şase femei au fost transportate la Spitalului Judeţean Buzău.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, Adriana Bunilă, trei dintre victime au fost aduse cu salvările din cadrul SAJ Buzău, iar alte trei cu autospeciala de transport victime multiple din cadrul ISU Buzău.

Victimele au vârste cuprinse între 32 şi 77 de ani şi au multiple traumatisme: de coloană cervicală, de abdomen şi de bazin, fiind stabile din punct de vedere hemodinamic şi respirator. Cele şase femei rămân internate în Spitalul Judeţean Buzău.

Poliţiştii au deschis dosar penal in rem pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările la locul accidentului.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.