Un incendiu puternic a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la un restaurant aflat pe marginea DN 2 (E85), în comuna buzoiană Poşta Câlnău, la ora transmiterii acesei ştiri pompierii intervenind cu 14 autospeciale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Incendiul a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică, jurul orei 2.30, iar reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău au trimis în zonă 14 autospeciale dintre care nouă de stingere cu apă şi spumă, două de primă intervenţie şi comandă, una de salvare de la înălţime şi două ambulanţe SMURD.

FOTO: Ciprian Sterian / News.ro
FOTO: Ciprian Sterian / News.ro

Conform purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, George Creţu, la sosirea echipajelor focul se manifesta generalizat cu degajare intensă de fum şi posibilităţi de propagare la o clădire din lemn de 1.000 de metri pătraţi.

FOTO: Ciprian Sterian / News.ro
FOTO: Ciprian Sterian / News.ro

”S-a acţionat cu un dispozitiv circular, incendiul fiind localizat după aproximativ o oră însă va fi o intervenţie de durată pe care o estimăm la minimum 6 ore, urmând ca după aceea să facem o anchetă pentru a descoperi cauza probabilă a incendiului”, a declarat George Creţu.

FOTO: Ciprian Sterian / News.ro
FOTO: Ciprian Sterian / News.ro

La scurt timp după sosire pompierilor, la faţa locului a venit şi proprietarul complexului care a declara că a fost sunat de un coleg şi anunţat de faptul că localul a luat foc.

FOTO: Ciprian Sterian / News.ro
FOTO: Ciprian Sterian / News.ro

”Am fost anunţat de un coleg care trecea prin zonă şi iniţial am crezut că este o glumă, am venit şi din păcate am văzut că totul este cât se poate de real. Nu ştiu ce să vă spun am fost mai devreme aici, am scos tot din priză, nu îmi dau seama ce ar fi putut provoca dezastrul”, a declarat Dan Cârlan proprietarul restaurantului.

FOTO: Ciprian Sterian / News.ro
FOTO: Ciprian Sterian / News.ro

Conform proprietarului, restaurantul ”La căsuţe” din comuna buzoiană Poşta Câlnău, avea o capacitate de aproximativ 200 de locuri şi spaţii de cazare şi era gol în momentul izbucnirii incendiului. Totodată proprietarul a declarat că localul nu era asigurat şi că era închiriat pentru noaptea de Revelion.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.