Un incendiu de proporţii a izbucnit, joi seară, la o hală unde se fabrică tâmplărie din PVC, în satul Dealul Viei, judeţul Buzău. Pompierii au scos din flăcări o butelie care putea exploda în orice moment.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, Vasile Prahoveanu, incendiul a fost anunţat, joi seară, de o persoană care a observat flăcările fără ca în hală să lucreze cineva.

Pompierii acţionează cu patru autospeciale de stins incendii cu apă şi spumă şi se preconizează ca intervenţia să fie una de durată având în vedere cantitatea mare de material combustibil.

Încă de la sosirea la locul intervenţiei pompierii au avut de rezolvat o situaţie mai dificilă, fiind nevoiţi să intre în flăcări pentru a scoate din interior o butelie plină cu gaz care ar fi putut exploda în orice moment.

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.