Circulaţia pe Drumul Naţional 10, Buzău-Braşov, a fost închisă, vineri, după amiază, în zona Lunca Cislăului, din cauza unei viituri care s-a format în urma unei ploi torenţiale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Buzău, şoseaua este acoperită cu apă şi aluviuni, iar traficul este întrerupt.

Aluviunile în cantitate foarte mare vin de pe versanţii aflaţi pe marginea şoselei.

La faţa locului intervin muncitori de la Drumuri Naţionale, pompieri din cadrul ISU Buzău şi poliţişti de la IPJ Buzău.

De asemenea, în urma unei viituri, zece gospodării din satul Tronari, comuna Vipereşti au fost inundate.

În zonă au fost trimise două autospeciale, trei motopompe şi o barcă.

De asemenea, inundaţii sunt în localitatea Tisău unde au fost inundate o casă şi mai multe case. Acolo au fost trimise două autospeciale şi trei motopompe care acţionează alături de voluntarii de la SVSU.

În ambele zone, la Tisău şi Vipereşti, apa curge în continuare de pe versanţi, misiunea principală a autorităţilor fiind de salvare a oamenilor.

Judeţul Buzău se află vineri de la ora 15.00 sub cod portocaliu de ploi, vijelii şi grindină, avertizare care expiră sâmbătă la ora 10.00
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.