O femeie de 35 de ani şi un copil de aproximativ doi ani, aflat în cărucior, au fost loviţi de un autoturism, pe şoseaua Berceni din Bucureşti. Femeia a murit, iar copilul a fost transportat la spital.
UPDATE: ”În urma cercetărilor desfăşurate la faţa locului până la acest moment, s-a stabilit că, pe lângă autovehiculul care a acroşat iniţial cei doi pietoni, în evenimentul rutier au fost implicate alte două autovehicule aflate în trafic, în coloana aflată în aşteptare, pe sensul opus de circulaţie. Din verificările efectuate, a rezultat că, în urma impactului iniţial, victima, o femeie în vârstă de 35 de ani, a fost proiectată pe sensul opus, unde ar fi avut impact cu alte două autovehicule”, a transmis Brigada Rutieră a Capitalei.
Toţi cei trei şoferi au fost conduşi la Institutul Naţional de Medicină Legală pentru recoltarea de probe biologice, conform prevederilor legale.
Cercetările sunt în curs de desfăşurare pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
ŞTIRE INIŢIALĂ: Accidentul a avut loc, luni după-amiază, pe şoseaua Berceni, nr. 50.
”Din primele informaţii, un bărbat în vârstă de 20 de ani, care conducea un autovehicul pe Şos. Berceni, când a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 50, a surprins şi accidentat doi pietoni, respectiv o femeie în vârstă de 35 de ani şi un minor în vârstă de aproximativ 2 ani (copilul se afla în cărucior). În urma producerii accidentului a rezultat decesul femeii, iar minorul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis Brigada Rutieră.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
Traficul rutier în zonă este dirijat de poliţiştii rutieri, pe Şos. Berceni, sensul de mers către Centura Bucureştiului.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.