Administratorul unei firme care vinde autoturisme este cercetat, sub control judiciar, de procurorii din Bucureşti pentru 18 fapte de evaziune fiscală, după ce nu a declarat veniturile obţinute din vânzarea de maşini second hand. Prejudiciul depăşeşte 600.000 de lei.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, procurorii şi poliţiştii din cadrul Poliţiei Sectorului 3 Bucureşti - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au făcut trei percheziţii domiciliare, în Bucureşti, într-un dosar penal de evaziune fiscală în domeniul comerţului cu autoturisme second-hand.
Ca urmare, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a pus în mişcare acţiunea penală împotriva unei persoane fizice pentru evaziune fiscală, în formă continuată (18 acte materiale).
”În fapt, în sarcina inculpatului s-a reţinut că în calitate de administrator de fapt al unei societăţi comerciale având ca obiect comerţ cu autoturisme şi autovehicule uşoare, nu a înregistrat în evidenţele contabile şi nu a declarat organelor fiscale printr-un număr de 18 declaraţii fiscale obligatorii valoarea veniturilor realizate din vânzările de autoturisme second-hand, în sumă totală de 4.133.633 lei, încasate în perioada octombrie 2019 – martie 2021, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului consolidat al statului în cuantum total de 608.839 de lei (obligaţia fiscală principală)”, a arătat Parchetul.
Bărbatul a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. De asemenea, prin ordonanţă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului până la concurenţa sumei totale de 2.509.356 de lei (obligaţie fiscală principală şi accesorie), fiind aplicată efectiv asupra a trei bunuri imobile (două apartamente şi un imobil format din teren şi construcţie).

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.