Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au întocmit 20 dosare penale pentru fals şi uz de fals sub semnătură privată, după ce au descoperit, la verificările de rutină din aceste zile, mai multe persoane care au prezentat adeverinţe de angajator false.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În ultimele zile, în cadrul acţiunilor de verificare a măsurilor privind restricţionarea circulaţiei, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au întocmit 20 dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals şi uz de fals sub semnătură privată.  În fapt, in urma verificării documentelor prezentate , a unor adeverinţe emise de angajator, s-a stabilit că persoanele în cauză, fie aveau contractele de muncă suspendate, fie nu au fost niciodată angajaţi ai societăţilor respective”, a transmis, marţi, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că cercetările sunt continuate sub supravegherea unităţilor de parchet, urmând a se stabili modul în care persoanele respective au intrat în posesia adeverinţelor.

Poliţia Capitalei precizează că aceste acţiuni continuă, poliţiştii având constant suportul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.