Pompierii din Braşov au reuşit, vineri seară, să stingă incendiul de la pensiunea din Predeal, după o intervenţie extrem de dificilă care a durat trei ore. Pompierii au lucrat la minus 15 grade Celsius, iar apa a îngheţat pe furtunuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pompierii din Braşov au anunţat, vineri seară, că au reuşit să stingă incendiul de la pensiunea din Predeal, după trei ore. 

”Intervenţia a fost dificilă deoarece s-a desfăşurat la - 15 grade. A îngheţat apa pe furtunuri”, au precizat pompierii braşoveni. 

Potrivit acestora, a ars acoperişul pe aproximativ o sută de metri pătraţi şi o parte din mansardă, dar nu s-au înregistrat victime. 

Douăzeci de turişti care erau cazaţi în pensiune s-au autoevacuat. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.