Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la combaterea criminalităţii organizate din Braşov fac, luni, 27 de percheziţii în acest judeţ, într-un dosar care vizează constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, obţinere ilegală de fonduri şi spălarea banilor. În dosar, 18 persoane sunt suspectate că, în ultimii opt ani, au beneficiat de credite, unele dintre ele garantate de către statul român, care nu au fost rambursate, sau de ajutoare financiare nerambursabile ori granturi pentru capital de lucru sau pentru investiţii în cuantum total de 42 de milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit datelor furnizate de către DIICOT, activitatea grupului infracţional a început în anul 2014, dată de la care membrii acestuia au accesat credite negarantate/garantate de către statul român, de la diverse instituţii bancare sau nebancare, credite care nu au mai fost niciodată rambursate. De asemenea, folosindu-se de mai multe societăţi comerciale, suspecţii au primit ajutoare financiare nerambursabile şi granturi pentru capital de lucru sau pentru investiţii.
 
"Modul de operare al grupului consta în înfiinţarea sau preluarea părţilor sociale ale unor societăţi şi implicarea acestora în procedura de accesare a fondurilor, folosindu-se în acest scop documente contabile falsificate. Prejudiciul produs prin activitatea infracţională este de aproximativ 42 milioane de lei”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de DIICOT.
 
Optsprezece persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfăşurarea activităţilor infracţionale vor fi duse la audieri, în urma descinderilor de luni.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.