O elevă de la Colegiul Naţional "Gheorghe M. Murgoci" din Brăila a căzut, luni, de la fereastra clasei, aflată la etajul al treilea, ea fiind transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean, iar ISJ şi Poliţia Judeţeană au început anchete în urma incidentului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila, Cătălin Canciu, fata, elevă în clasa a IX-a, a căzut de la etajul al treilea, de la o înălţime de circa 6-7 metri. Ea ar fi trebuit să fie la ora de fizică, oră care se desfăşura în laborator, însă din motive necunoscute a rămas în  clasă. De asemenea, ea a lipsit de la prima oră, de informatică, la ambele cursuri având absenţă.

Conform sursei citate, eleva era în clasă cu o colegă calificată la olimpiada naţională de limba latină, căreia profesorii, conform regulilor interne ale Colegiului Naţional "Gheorghe M. Murgoci", i-au permis să rămână în clasă pentru a se pregăti în vederea susţinerii concursului.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

La un moment dat, eleva s-a aşezat pe pervaz, iar colega i-ar fi atras atenţia că poate cădea, însă aceasta i-ar fi răspuns că obişnuia şi în gimnaziu să stea la fereastră. La un moment dat, fata a căzut de la etaj.

Imediat, au fost anunţate Poliţia, Inspectoratul Şcolar şi Jandarmeria. O ambulanţă a preluat-o rapid pe fată şi a transportat-o la Spitalul Judeţean din Brăila.

Potrivit asistentei medicale din cadrul Colegiului, fata era conştientă când a fost preluată de ambulanţă. Din primele informaţii reiese că eleva a suferit mai multe traumatisme cranio-faciale şi o ruptură de piramidă nazală, dar şi un traumatism la coloana vertebrală.

"Am cerut directorului Colegiului să întocmească un raport şi de acolo vom avea şi date suplimentare", a declarat, pentru News.ro, şeful ISJ Brăila, Cătălin Canciu. 

Deocamdată, nu se ştie dacă fata a căzut de la etaj în urma unui accident sau s-a aruncat intenţionat.

Pe primul semestru şcolar, ea a avut media 8.33 şi numeroase absenţe, motiv pentru care a avut nota scăzută la purtare.

Poliţiştii care au ajuns la colegiu iau declaraţii de profesori şi elevi pentru a stabili ce s-a întâmplat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.