Poliţiştii din Botoşani au tras mai multe focuri de armă pentru prinderea unui bărbat care a furat un taxi în care era client, iar apoi, urmărit de agenţi, nu s-a conformat semnalelor de oprire.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani, marţi, în jurul orei 17.00, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că în comuna Suharău, un taximetrist a rămas fără autoturism, după ce clientul cu care se afla în maşină i l-a luat, prin violenţă. 
 
"Echipajul de poliţie direcţionat la faţa locului a depistat în trafic autovehiculul, pe un drum sătesc, din apropierea localităţii Smârdan, pornind în urmărirea acestuia, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. Şoferul nu s-a conformat semnalelor de oprire efectuate în mod repetat, continuându-şi deplasarea până în momentul în care a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a întrat în impact cu un mal de pământ. Ulterior, bărbatul a abandonat vehiculul şi a fugit pe un câmp. Poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, executând zece focuri de avertisment, în plan vertical, fără a rezulta victime sau pagube materiale”, a transmis IPJ Botoşani. 
 
Poliţiştii l-au prins pe bărbat, stabilind că el are 32 de ani şi este din judeţul Constanţa. El este cercetat pentru tâlhărie calificată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.