Un bărbat a fost reţinut de poliţiştii din Botoşani după ce a încălcat ordinul de protecţie, şi-a agresat iubita şi i-a distrus telefonul. Ordinul fusese emis de instanţă la începutul lunii septembrie, deoarece bărbatul o bătuse pe tânără.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani a anunţat, joi, că poliţiştii din cadrul Poliţiei Ştefăneşti au emis o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 24 de ani, din comuna Româneşti, pentru încălcarea ordinului de protecţie.  
 
“Din cercetări, a reieşit faptul că acesta, la data de 20 septembrie 2022, ar fi pătruns în curtea locuinţei concubinei sale, de 21 de ani, din comuna Româneşti, şi ar fi agresat-o, deşi, pe numele său era emis un ordin de protecţie, din data de 2 septembrie, care îî interzicea să se apropie de tânără sau de locuinţa sa. În acelaşi context, tânărul ar fi distrus telefonul mobil care aparţinea victimei”, a transmis IPJ Botoşani.
 
Ordinul de protecţie a fost emis de Judecătoria Botoşani pentru o perioadă de şase luni, întrucât, în perioada 27-29 august, tânărul a agresat-o pe victimă, de mai multe ori, i-a provocat leziuni şi, ulterior, a ameninţat-o cu acte de violenţă. 
 
Poliţiştii continuă cercetările pentru ameninţare, distrugere, violenţă în familie şi încălcarea ordinului de protecţie.
 
Tânărul a fost dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Botoşani, urmând să fie prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.