Patru tineri sunt cercetaţi de poliţiştii din Botoşani după ce au agresat un bărbat aflat la o stână, iar apoi au distrus caroseria unei maşini aflate în zona respectivă şi au incendiat 90 de baloţi de lucernă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 
Reprezentanţii  Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani au anunţat, sâmbătă, că un bărbat de 29 de ani din comuna Mitoc a fost reţinut pentru 29 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, lovire sau alte violenţe şi ameninţare. 
”În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că în noaptea de 13 înspre 14 august, acesta, însoţit de alte trei persoane, din aceeaşi localitate,  s-au deplasat la o stână din extravilanul localităţii Mitoc, unde ar fi lovit un bărbat care se afla în locul respectiv, provocându-i leziuni fizice care au necesitat îngrijiri medicale. În acelaşi context, ar fi distrus caroseria unui autoturism care era parcat lângă stâna şi ar fi incendiat 90 de baloţi de lucernă creând un prejudiciu de peste 22.000 de lei”, au afirmat poliţiştii.
Ei au menţionat că patru tineri au fost duşi la sediul poliţiei pentru audieri.
Bărbatul de 29 de ani a fost reţinut, iar ceilalţi trei sunt anchetaţi în libertate, măsurile fiind dispuse în funcţie de participaţia fiecăruia la comiterea faptelor.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.