Pompieri, jandarmi şi voluntari participă, sâmbătă, la căutarea unui bărbat de 78 de ani care, vineri dimineaţă, a plecat de la domiciliul său din localitatea Vorona, judeţul Botoşani, şi nu a mai revenit. Se fac căutări inclusiv într-o pădure, dar şi în zonele din apropeiera acesteia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit ISU Botoşani, 30 de pompieri cu două şenilate, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD participă la căutarea bărbatului, în vârstă de 78 ani, dat dispărut în pădurea Vorona. 
 
”Verificările se desfăşoară atât în pădure, cât şi în zonele adiacente, suprafaţa scotocită fiind de aproximativ 11 kilometri pătraţi. Alături de pompieri, jandarmi şi voluntari, la căutări participă şi persoane care cunosc pădurea, ocupându-se cu transportul şi manipularea masei lemnoase”, precizează ISU Botoşani.
 
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Botoşani a anunţat că bărbatul de 78 de ani din localitatea Vorona a plecat de acasă vineri dimineaţă, pentru a se deplasa în pădurea din extravilanul localităţii Vorona, dar nu a mai revenit.
 
Bărbatul se numeşte Constantin Mariţanu, are aproximativ 1,7 m, 70 de kg, ochi căprui, păr grizonat. La data dispariţiei purta îmbrăcăminte de culoare închisă. 
 
”Cetăţenii care pot oferi informaţii cu privire la această persoană sunt rugaţi să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie”, a transmis IPJ Botoşani.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.