Peste 70 de persoane au căutat, vineri, timp de câteva ore, un copil de 12 ani care a plecat de acasă şi nu a mai revenit. El a fost găsit după aprozimativ 14 ore de la dispariţie într-un imobil nelocuit, la 4 kilometri de casa sa. Copilul nu a fost victima unei infacţiuni, dar va fi internat într-un centru până la lămurirea situaţiei sale familiale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Polişiştii din Botoşani au anunţat că, vineri, o fmeie a semnalat că fiul său de 12 ani a plecat de acasă, în jurul orei 8.30, şi nu a mai revent.

”Minorul a fost identificat pe raza localităţii de domiciliu, într-un imobil nelocuit, la aproximativ 4 kilometri de locuinţa sa. Acesta nu a fost victima vreunei infracţiuni în perioada în care a lipsit de la domiciliu şi urmează să fie internat într-un centru de plasament până la stabilirea situaţiei familiale”, a transmis, vineri seară, IPJ Botoşani.

Peste 50 de poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră, precum şi 20 de voluntari, împreună cu câinele de urmă din cadrul Serviciului Criminalistic, au fost angrenaţi în activităţile de căutare a acestuia.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.