Pirotehniştii din Bistriţa-Năsăud intervin, luni, pentru spargerea unui pod de gheaţă format pe râul Rebra, în comuna cu acelaşi nume. Deocamdată nu sunt inundate gospodării sau terenuri agricole, acţionându-se pentru înlăturarea pericolului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) Rebra a solicitat ISU Bistri-Năsăud intervenţia pentru distrugerea unui pod de gheaţă format pe râul Rebra.

”Deocamdată nu sunt inundate gospodării sau terenuri agricole, pompierii militari bistriţeni împreună cu membri CLSU Rebra acţionează preventiv pentru a înlătura pericolul”, au transmis reprezentanţii ISU Bistriţa-Năsăud.

Potrivit acestora, aglomerarea de sloiuri de gheaţă se întinde pe un kilometru.

”Până în acest moment, pirotehniştii bistriţeni au executat şase explozii controlate pentru a creea canale de scurgere a apei, implicit pentru deblocarea formaţiunilor de gheaţă”, au mai transmis oficialii ISU Bistriţa-Năsăud.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.