Cinci persoane au fost rănite, luni, după un accident care s-a produs pe DN 17 D, în judeţul Bistriţa-Năsăud. O tânără de 26 de ani, care a fost încarcerată, a fost extrasă de echipajele specializate şi a fost preluată d un elicopter SMURD pentru a fi transportată la Târgu Mureş. Ea a suferit multiple traumatisme. Celelalte patru victime au fost transportate la Bistriţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Astăzi, pe Drumul Naţional 17D, între localităţile Săsarm şi Beclean, a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea a cinci persoane. Conform primelor date, o tânără de 26 de ani, din Sebeş, judeţul Alba, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Săsarm-Beclean, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie de 43 de ani, din Bonţida, judeţul Cluj”, a transmis, luni, IPJ Bistriţa-Năsăud.  

Sursa citată a precizat că ambele conducătoare auto, dar şi trei pasageri au fost răniţi.  

”Tânăra în vârstă de aproximativ 27 de ani era semiconstientă şi a fost extrasa în condiţii de siguranţă, fără a fi îndepărtate elemente de caroserie, pentru a fi predată  echipajului care încadrează elicopterul SMURD. Victima a fost stabilizata şi evacuată conştientă, cu multiple traumatisme, la o clinica de specialitate din municipiul Târgu Mureş de către elicopterul care a aterizat pe partea carosabila, aproape de locul producerii accidentului”, au precizat, la rândul lor, reprezentanţii ISU Bistriţa-Năsăud.  

Celelalte patru victime au fost evacuate de echipajele SAJ BN şi SMURD la UPU SMURD Bistriţa pentru investigaţii şi îngrijiri medicale.  

La spitalul din Bistriţa au fost trimise două femei, în vârstă de 43 şi 35 de ani, respectiv doi bărbaţi in vârstă de 43 şi 29 de ani.  

Aceştia prezentau fracturi si traumatisme, dar au fost stabilizaţi şi au fost conştienţi pe toată durata intervenţiei. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.