Un bărbat din judeţul Bistriţa-Năsăud a fost reţinut, luni, de poliţişti, după ce a făcut scandal într-un local, apoi a continuat în locuinţa sa şi a aruncat obiecte de pe balcon.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La data de 8 aprilie a.c., un agent al unei societăţi de pază a sesizat,  prin S.N.U.A.U. 112, faptul că în incinta unui local din municipiul Bistriţa, o persoană provoacă scandal. Ulterior, bărbatul în cauză a urcat în apartamentul în care locuieşte, în imediata apropiere a localului, unde a continuat să se manifeste agresiv”,  a transmis, luni, IPJ Bistriţa-Năsăud.  

Sursa citată a precizat că la faţa locului au intervenit echipaje din cadrul Poliţiei Municipiului Bistriţa şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale, precum şi jandarmi.

”A fost identificat bărbatul în cauză ca fiind în vârstă de 34 de ani din Bistriţa. Acesta se afla în stare avansată de ebrietate şi se manifesta agresiv, adresând injurii şi ameninţări şi aruncând cu obiecte de la balconul locuinţei. Bărbatul a fost imobilizat şi condus la sediul Poliţiei Municipiului Bistriţa, fiind reţinut pentru 24 de ore. În cursul zilei de astăzi, 8 aprilie, acesta va fi prezentat Parchetulului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, în vederea dispunerii unor noi măsuri preventive”, au mai transmis poliţiştii.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Biroului de Investiţii Criminale, pentru comiterea infractiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.