Un bărbat de 33 de ani din Bistriţa este cercetat sub control judiciar după ce, în urma unor neînţelegeri privind jucării abandonate într-un parc, a lovit şi a băgat în maşina sa doi copii de 11 ani. Cei doi au reuşit să sară din maşină şi să ceară ajutorul trecătorilor, care au chemat Poliţia. Agresorul a fost prins de poliţişti, care au constatat că acesta era băut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud a anunţat, luni, că poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Bistriţa au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 33 de ani, din Bistriţa, cercetat pentru lovire sau alte violenţe şi lipsire de libertate în mod ilegal.
 
”În fapt, în seara de 13 septembrie a.c., în jurul orei 19.00, pe fondul unor neînţelegeri cu privire la nişte jucării abandonate în parc, bărbatul ar fi exercitat acte de violenţă şi i-ar fi urcat în autoturismul său pe doi copii, ambii de 11 ani, din Bistriţa. Cei doi au reuşit să sară din autoturism, unul dintre aceştia alertând alte persoane care au anunţat Poliţia. În scurt timp, un echipaj din cadrul Biroului Rutier a depistat autoturismul în cauză şi pe conducătorul acestuia. Bărbatul de 33 de ani a fost condus la sediul Poliţiei, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis IPJ.
 
După ce a fost reţinut, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa care a dispus plasarea acestuia sub control judiciar pentru 60 de zile. 
 
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale şi cei ai Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Bistriţa continuă cercetările în acest caz.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.