Un tânăr de 20 de ani a fost trimis în judecată de procurorii bihoreni, după ce şi-a înjunghiat iubita cu mai multe lovituri de cuţit deoarece aceasta a refuzat să aibă relaţii sexuale cu el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, procurorii au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat, în vârstă de 20 de ani, pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie (tentativă de omor). 
 
"În fapt, s-a reţinut că în data de 16 august 2021, în jurul orelor 04:00, în timp ce se afla în comuna Hidişelul de Sus, satul Sîntelec, judeţul Bihor, pe fondul nervozităţii determinate de refuzul repetat al concubinei sale, L.A. în mai multe zile la rand, cu privire la întreţinerea unor relaţii sexuale, i-a aplicat acesteia, mai multe lovituri cu un cuţit în zona toracică, la nivelul regiunii deltoidiene stângi şi ale membrului superior stâng”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. 
 
Sursa citată menţionează că rănile suferite i-au pus în pericol viaţa victimei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.