O femeie de 43 de ani este cercetată de poliţiştii din Bihor într-un dosar de înşelăciune şi fals, aceasta fiind suspectată că s-a folosit de actele altei persoane ca să înfiinţeze un ONG şi ”ar fi indus şi menţinut în eroare” cinci persoane, cărora le-a promis că le va ajuta să obţină fonduri nerambursabile în schimbul a peste 300.000 de lei, în total. Femeia a fost reţinută şi urmează să fie propusă pentru arestare preventivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Femeia în vârstă de 43 de ani, din Baia Mare, a fost reţinută, joi, de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, sub coordonarea procurorilor Pachetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Potrivit unui comunicat publicat vineri de către Poliţia Română, femeia este suspectată de înşelăciune şi fals privind identitatea.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice o bănuiesc pe aceasta că, în perioada 2012 - 2013, s-ar fi prezentat în faţa unor instituţii publice din judeţul Bihor sub o identitate falsă, care aparţinea unei alte persoane şi, folosind în mod fraudulos actul de identitate al respectivei persoane, ar fi înfiinţat o asociaţie de tip ONG, în domeniul agricol, în cadrul căreia a dobândit calitatea de preşedinte. În aceeaşi manieră, cea în cauză ar fi înfiinţat şi o societate comercială cu sediul în municipiul Oradea, în cadrul căreia a dobândit calităţile de asociat şi administrator”, se arată în comunicat.

Anchetatorii spun că femeia ar fi înşelat cinci persoane cărora le-ar fi promis că le ajută să obţină fonduri nerambursabile.

”Aceasta este bănuită că, în perioada 2013 – 2015, folosindu-se de calitatea de preşedinte al respectivei asociaţii agricole, ar fi indus şi menţinut în eroare cinci persoane fizice din judeţul Bihor, cărora le-ar fi promis că, în schimbul unor sume de bani, le va oferi sprijinul în vederea accesării unor fonduri nerambursabile, pentru înfiinţarea unor afaceri”, potrivit comunicatului.

Prejudiciul cauzat de femeie este de 304.988 de lei, mai spun poliţiştii

Femeia urmează să fie prezentată, vineri, Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea şi la Judecătoria Oradea, cu propunere de arestare preventivă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.