Un bărbat din judeţul Bihor a fost reţinut după ce, în urma unui scandal cu soacra sa, a lovit câinele femeii, apoi l-a stropit cu combustibil şi a dat foc animalului. În primă fază, agresorul a fost internat în spital, împotriva voinţei lui, după câteva zile fiind dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Bărbatul cercetat pentru schingiuirea animalelor, ameninţare şi distrugere are 49 de ani, este din localitatea Sântion, judeţul Bihor, şi a ajuns în atenţia poliţiştilor la finalul lunii trecute, când, în urma unui scandal cu soacra sa, a dat foc câinelui femeii.
 
”Din cercetările efectuate de poliţişti, a rezultat că, la data de 28 august a.c., în jurul orei 23.00, în timp ce se afla la domiciliu, ar fi lovit, în mod repetat, cu un cablu metalic, un câine din rasa Ciobănesc Caucazian, care aparţine mamei concubinei sale, cu acelaşi domiciliu, ar fi stropit animalul cu o substanţă inflamabilă, iar apoi i-ar fi dat foc, ar fi distrus o sobă dintr-o încăpere din imobil, iar pe femeia de 73 de ani ar fi ameninţat-o cu acte de violenţă”, transmite, marţi, Poliţia judeţeană Bihor. 
 
Animalul pe care acesta l-a incendiat a fost salvat, iar în prezent se află sub tratament medical şi este în afara oricărui pericol.
 
În primă fază, în noaptea scandalului bărbatul a fost internat nevoluntar, într-un spital din municipiul Oradea. Luni, el a fost reţinut, pentru 24 de ore, fiind dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor. Marţi, el va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în vederea dispunerii de măsuri legale.
 
”În urma audierii femeii de 73 de ani, poliţiştii din cadrul Biroului de Protecţie a Animalelor au emis faţă de bărbatul de 49 de ani un Ordin de Protecţie Provizoriu, prin care, începând cu data de 29 august a.c., acestuia i-a fost interzis să se apropie de femeia de 73 de ani sau de domiciliul acesteia”, precizează sursa citată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.