Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş, judeţul Bihor, au descoperit 32 de persoane din Irak, Afganistan şi Iran, care au încercat să iasă ilegal din ţară ascunse în remorca unui automarfar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Poliţia de Frontieră, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, s-a prezentat la ieşirea din ţară un cetăţean bulgar, în vârstă de 56 ani, la volanul unui autocamion înmatriculat în Turcia.

Conform documentelor de însoţire a mărfii, acesta transporta role de hârtie din Bulgaria pentru o societate comercială din Germania.

Procedându-se la exploatarea datelor din analiza de risc specifică, poliţiştii de frontieră bihoreni au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport.

”Astfel, în remorca camionului au fost descoperite ascunse 32 de persoane, dintre care 21 bărbaţi, 5 femei şi 6 copii, adulţii având vârste cuprinse între 19 şi 40 ani, iar copiii între 1 şi 10 ani. Verificările preliminare au relevat faptul că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak, Afganistan şi Iran, înregistraţi ca solicitanţi de azil în România”, anunţă Poliţia de Frontieră. 

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru a se stabili întreaga activitate infracţională şi pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.