Bărbatul care a agresat doi paramedici dintr-un echipaj SMURD care a intervenit la un caz medical, în Târgu Mureş, iar apoi a distrus portiera autospecialei a fost arestat preventiv.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit Poliţiei Judeţene Mureş, în 19 august, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş au fost sesizaţi de către reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mureş despre faptul că membrii unui echipaj SMURD, cu ocazia unei intervenţii medicale în municipiu, au fost agresaţi fizic de către un bărbat aflat în zonă, care, totodată, a distrus portiera autospecialei SMURD.
 
În cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, iar în urma activităţilor investigativ-operative desfăşurate sub urmărirea penală proprie a procurorului de caz a fost identificat un bărbat, de 41 de ani, din Târgu Mureş, bănuit de comiterea faptelor.
 
"În fapt, din cercetările efectuate a reieşit că cel în cauză, cu ocazia unei intervenţii medicale a unui echipaj SMURD format din doi paramedici, care au acordat îngrijiri medicale unei femei, i-ar fi agresat fizic şi ar fi adresat ameninţări cu acte de violenţă unuia dintre paramedici. Totodată, bărbatul ar fi lovit cu piciorul portiera autospecialei SMURD, provocându-i distrugeri. Cei doi paramedici nu au suferit leziuni care să necesite asistenţă medicală de specialitate", arată IPJ Mureş.
 
Vineri, în baza probatoriului administrat, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş a dispus reţinerea bărbatului pentru 24 de ore, iar ulterior, în cursul aceleiaşi zile, instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
 
Cercetările sunt continuate sub urmărirea penală proprie a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.