Un bărbat în vârstă de 33 de ani, suspectat de agresiune sexuală asupra unei femei de 50 de ani, în timp ce se aflau într-un mijloc de transport în comun, în sectorul 2 al Capitalei, a fost reţinut de poliţişti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţişti din cadrul Brigăzii de Poliţie pentru Transport Public au fost sesizaţi, în 13 decembrie, de femeie, despre faptul că, în 10 decembrie, în jurul orei 11.00, în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun, în sectorul 2, un bărbat necunoscut ar fi atins-o cu palmele în zona coapselor, arată Poliţia Capitalei.

În urma investigaţiilor, a fost identificat şi prins un bărbat, în vârstă de 33 de ani, suspectat în acest caz, el fiind dus pentru audieri la sediul subunităţii.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală, cu bărbatul în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraţilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.