Un bărbat este suspectat că a provocat mai multe incendii pe bulevardul Iuliu Maniu din Capitală şi pe o stradă adiacentă acestei artere rutiere. În unul dintre cazuri, focul pe care acesta l-a pus la nişte cărucioare de marfă, în spatele unui magazin, s-a extins şi la izolaţia unui bloc
Ancheta derulată de poliţiştii de la Secţia 22 Bucureşti a demarat după ce trei incendii s-au produs, sâmbătă, în scurt timp, în zona Bulevardului Iuliu Maniu şi pe o stradă din proximitate.
Unul dintre incendii a izbucnit în zona din spatele unui magazin, focul cuprinzând mai multe cărucioare de marfă şi extinzându-se la izolaţia unui bloc.
Un alt incendiu a fost sesizat la o motocicletă parcată în aceeaşi zonă, iar un al treilea incendiu a cuprins o pubelă pentru deşeuri. Cele trei incendii au fost stinse de către pompieri.
"Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că un bărbat ar fi bănuit de săvârşirea faptelor. În urma investigaţiilor efectuate, bărbatul, în vârstă de 39 de ani, a fost depistat şi reţinut pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6", transmit, duminică, oficialii Poliţiei.
