Un bărbat de 40 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Mureş, sub suspiciunea de distrugere, după incendiul care a cuprins săptămâna trecută mai multe traverse în Târgu Mureş.
"La data de 13 iulie 2026, în urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal de distrugere, poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Mureş au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat, de 40 de ani, din Târgu Mureş, bănuit de implicarea în producerea unui incendiu pe rampa staţiei CF Târgu Mureş", anunţă, marţi, IPJ Mureş, într-un comunicat de presă.
Instituţia precizează că, în seara zilei de 9 iulie, poliţiştii au fost sesizaţi, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că mai multe traverse depozitate pe rampa staţiei CF Târgu Mureş au fost incendiate.
"Pentru localizarea şi lichidarea incendiului a fost solicitată intervenţia unui echipaj din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că 111 de traverse tratate cu creozot au fost distruse parţial, prejudiciul creat fiind de aproximativ 52.000 de lei", a mai precizat Poliţia.
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş.
Pompierii au intervenit, joi seară, după ce un incendiu a izbucnit la traverse de cale ferată stivuite în Târgu Mureş.
Incendiul a fost localizat la 9 stive de traverse din lemn, însumând aproximativ 18 mc de lemn tratat, dintr-un total de 50 de stive.




























