Un bărbat a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, după ce ar fi pretins de la reprezentantul unei firme un comision de 10% din suma facturată de firmă pentru lucrări executate în cadrul unui contract de mentenanţă, lăsând să se înţeleagă că poate interveni asupra conducerii unei companii naţionale astfel încât firmei să îi fie făcute plăţile restante pentru lucrările executate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Direcţia Naţională Anticorupţie a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 14 aprilie, a unei persoane, pentru trafic de influenţă.
 
"La data de 10 februarie 2020, inculpatul ar fi pretins de la reprezentantul unei firme un comision de 10% (131.046 lei) din valoarea totală a sumei facturate de firmă pentru o serie de lucrări executate în cadrul unui contract de mentenanţă şi reparaţii încheiat cu o companie naţională. Inculpatul ar fi pretins banii pentru ca, în schimb, să îşi exercite influenţa pe care a lăsat să se înţeleagă că o are, prin intermediul altei persoane, funcţionar public, asupra conducerii companiei naţionale, astfel încât firmei să îi fie făcute plăţile restante pentru lucrările executate”, se arată în comunicat. 
 
Sursa citată a precizat că, în perioada 20 februarie - 14 aprilie, persoana respectivă ar fi primit suma pretinsă, în două tranşe, ultima, de 25.000 euro, în 14 aprilie, când a fost realizat flagrantul. 
 
Miercuri, el va fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.