Un tânăr de 25 de ani din Suceava a fost împuşcat de către poliţişti, în timpul unei urmăriri în trafic, în noaptea de sâmbătă spre duminică. El a fost oprit de către agenţii de la poliţia rutieră, apoi a demarat în trombă, fiind urmărit pe o distanţă de cinci kilometri, în timpul acţiunii poliţiştii folosind pistoalele. Oamenii legi au constatat că bărbatul nu a vrut să fie verificat pentru că avea în autoturism mărfuri de contrabandă, provenite din Ucraina.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Incidentele au avut loc la data de 20 aprilie, în jurul orei 24:00, în municipiul Dorohoi. Poliţiştii de la  Biroul Rutier au făcut semnal de oprire unui autoturism care circula pe strada Lt. Andrei. Iniţial, şoferul s-a conformat, oprind autovehiculul, însă, în momentul în care poliţiştii s-au apropiat de portieră, acesta a demarat în trombă. 
„Poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, iar pe parcursul deplasării au efectuat mai multe focuri de armă atât de avertisment, cât si înspre autovehicul, reuşind prinderea sa, la aproximativ 5 kilometri de locul interceptării, în localitatea Sauceniţa.  În urma folosirii armamentului din dotare, a rezultat rănirea conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale!”, informează oficialii Poliţiei judeţene Botoşani.  
 
Poliţiştii l-au identificat pe bărbat, în persoana unui tânăr de 25 de ani, din judeţul Suceava. El a fost dus la spital, starea sa de sănătate fiind stabilă.
 În urma verificărilor , poliţiştii au găsit în interiorul autoturismului condus de bărbat 93 de butelii cu agent refrigerant, aduse din Ucraina fără documente. 
Poliţiştii continuă cercetările pentru infracţiunile de contrabandă calificată şi vătămare corporală din culpă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.