Procurorii din Galaţi audiază, joi, un bărbat de 75 de ani ca principal suspect în cazul uciderii femeii al cărei trup secţionat a fost găsit pe marginea şoselei de centură a municipiului. El şi victima, o femeie de 63 de ani, s-ar fi întâlnit periodic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, bărbatul de 75 de ani care este audiat s-ar fi cunoscut cu victima, o femeie de 63 de ani. Cei doi se întâlneau periodic.

Conform aceloraşi anchetatori, crima ar fi fost comisă în cursul zilei de miercuri, în apartamentul bărbatului. Acesta ar fi înjunghiat-o pe femeie cu un cuţit de mai multe ori, după care ar fi tranşat-o în cadă. Saci cu părţi din trupul femeii au fost găsiţi în noaptea de miercuri spre joi pe marginea drumului de centură.

Anchetatorii susţin că bărbatul i-ar fi tăiat femeii mâinile şi picioarele.

La audieri, anchetatorii vor să afle mobilul crimei şi restul detaliilor.

Bărbatul de 75 de ani este cercetat pentru omor şi profanare de morminte sau cadavre.

Din primele informaţii oferite de anchetarori, cadavrul a fost descoperit puţin înainte de miezul nopţii de miercuri spre joi, pe marginea drumului de centură al Galaţiului. Imediat, zona a fost împânzită de Poliţie, iar criminaliştii au ridicat probe. Cadavrul a fost dus la Serviciul Judeţean de Medicină Legală, pentru necropsie, urmând ca medicii legişti să stabilească momentul în care a survenit decesul.

Primele informaţii arătau că femeia găsită pe marginea drumului de centură a avut o moarte violentă, mâinile şi picioarele fiindu-i secţionate de corp. Părţile umane ar fi fost descoperite lângă cadavru.

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.