Un bărbat de 42 de ani a fost înjunghiat mortal, în stradă, de un vârstnic de 70 de ani, într-un cartier din Galaţi, după o ceartă care a degenerat în agresiune fizică. Sosiţi la locul incidentului după o sesizare la Serviciul de Urgenţă 112, medicii de pe ambulanţă l-au găsit pe bărbatul înjunghiat în abdomen într-o baltă de sânge şi au reuşit să-l stabilizeze în primă fază, însă acesta a murit în Salvare, în drum spre spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Incidentul violent s-a petrecut joi seară, în faţa unui bloc din cartierul gălăţean Micro 40, după ce un conflict izbucnit între doi bărbaţi a degenerat într-o altercaţie fizică, iar unul dintre ei l-a înjunghiat pe celălalt cu un cuţit, informează Viaţa Liberă.

Potrivit sursei citate, martorii au sunat imediat la 112, iar medicii de pe ambulanţa sosită la faţa locului au constatat că bărbatul rănit, în vârstă de 42 de ani, avea o plagă în zona abdominală, cu hemoragie puternică. 

Deşi iniţial au reuşit să-l stabilizeze, bărbatul amurit în ambulanţă, în drum spre spital.

Criminaliştii sosiţi la locul agresiunii l-au găsit în zonă pe presupusul agresor, care a fost dus la poliţie pentru audieri.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru pentru omor calificat, cercetările fiind preluate de Serviciul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, precizează sursa citată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.