Un bărbat de 50 de ani din Curtici a fost salvat, miercuri, dintr-un incendiu de poliţişti şi luptătiri SAS care au văzut focul în timp ce se îndreptau spre un apel 112. S-au oprit şi au cerut altor echipaje să se deplaseze la intervenţie, reuşind să scoată din flăcări şi o butelie. Proprietarul casei a fost transportat la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La data de 1 noiembrie a.c., poliţiştii oraşului Curtici, împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, deplasându-se la un apel 112, au observat un incendiu, la un imobil de pe strada Revoluţiei, din Curtici. Poliţiştii s-au oprit lângă imobil, solicitând deplasarea unui alt echipaj, la apelul 112 spre care se îndreptau”, anunţă, miercuri, IPJ Arad.

Sursa citată a precizat că între cei care interveneau era şi comisar şef Silviu Mihăilă, care a fost mulţi ani voluntar al Serviciului de Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă Curtici.

”A intrat în imobil, urmat de colegii de la SAS şi cei ai oraşului Curtici, de unde au reuşit să evacueze, în siguranţă, un bărbat în vârstă de 50 de ani. Bărbatul nu era rănit şi nu suferise arsuri. Acesta ar fi încercat să aprindă focul din sobă cu un lemn mai mare decât capacitatea acesteia”, a mai transmis sursa citată.

De asemenea, analizând încăperea, poliţiştii au observat că la câţiva zeci de centimetri de sobă era o butelie, pe care au reuşit să o extragă în siguranţă la timp.

”Între timp, un alt coleg a solicitat prezenţa la faţa locului a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Vasile Goldiş” Arad, în vederea lichidării incendiului. Intervenţia s-a încheiat fără victime omeneşti, iar bărbatul a fost transportat la secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Arad, pentru a i se acorda îngrijiri de specialitate”, a mai precizat Poliţia Arad.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.