Un bărbat din Constanţa a fost arestat preventiv după ce, timp de aproape trei ani, ar fi creat conturi false pe o reţea de socializare, folosind imaginile unor copii sau ale unor influenceri, şi ar fi determinat o fetiţă de opt ani să îi trimită fotografii şi videoclipuri în ipostaze sexuale explicite. Ulterior, când ea a refuzat să mai trimită astfel de imagini, el ar fi ameninţat-o pentru a continua. Părinţii copilei au anunţat Poliţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit Poliţiei Române, poliţiştii Brigăzii de Combaterea a Criminalităţii Organizate Alba Iulia – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Hunedoara, au făcut o percheziţie domiciliară, în municipiul Constanţa, la o persoană bănuită de pornografie infantilă şi şantaj.
 
”Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2020, bănuitul ar fi creat mai multe conturi false pe o platformă de socializare, utilizând numele şi fotografiile unor minori sau ale unor persoane publice cu notorietate (influenceri). Ulterior, folosind aceste conturi ar fi intrat în legătură cu o minoră, de 8 ani, şi profitând de starea de vulnerabilitate cauzată de vârsta fragedă şi de sentimentele de admiraţie dezvoltate pentru diverşi influenceri (a căror identitate şi-ar fi atribuit-o bărbatul, în mod fraudulos) ar fi determinat-o să producă şi să-i transmită fotografii şi videoclipuri, în care apărea în ipostaze sexuale explicite”, arată Poliţia.
 
Întrucât copila ar fi refuzat să continue trimiterea unor asemenea materiale pornografice, el ar fi ameninţat-o şi ar fi determinat-o, pe fondul stării de temere insuflate, să se conformeze cererilor sale. 
 
Activitatea infracţională ar fi încetat datorită intervenţiei părinţilor minorei, care au sesizat Poliţia.
 
În urma percheziţiei, au fost descoperite şi ridicate mai multe telefoane mobile, hard diskuri, stick-uri de memorie, tablete şi cartele SIM, iar, în urma accesului autorizat efectuat în două dintre aceste sisteme informatice, au fost descoperite peste 600 de fişiere care reprezintă materiale pornografice, cu minori.
 
Bărbatul a fost audiat la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Hunedoara, fiind reţinut pentru 24 de ore. Ulterior, el a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile. 
 
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.  
 
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa şi al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanţa. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.