Un bărbat de 41 de ani a fost reţinut, de către poliţiştii din Constanţa, fiind acuzat că a incendiat mai multe pubele din municipiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La data de 29 octombrie, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa – Secţia 1 Poliţie au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 41 de ani, bănuit de comiterea a două infracţiuni de distrugere prin incendiere”, a anunţat, duminică IPJ Constanţa.

Sursa citată a precizat că suspectul, în noaptea de 29 octombrie, în jurul orei 00.20, ar fi incendiat 3 pubele din plastic aflate pe strada Casin.

Ulterior, în jurul orei 00.35, ar fi incendiat o pubelă din plastic, pe strada Maior Şofran.

”În ambele cazuri, incendiul a fost lichidat de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa. Bărbatul a fost condus şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa”, a mai transmis sursa citată.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.