Bărbat care intenţiona să vândă droguri la un festival din Mamaia, arestat preventiv

Bărbat care intenţiona să vândă droguri la un festival din Mamaia, arestat preventiv

Un bărbat care intenţiona să vândă droguri la un festival din Mamaia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa a transmis marţi, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa şi procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Constanţa cercetează o persoană pentru trafic de droguri de risc şi mare risc, în formă continuată.
 
“Din cercetări a reieşit că bănuitul ar fi deţinut droguri de risc şi mare risc (3-CMC, ketamină, cannabis şi ecstasy), în scopul comercializării în cadrul unui festival care se desfăşoară în staţiunea Mamaia, judeţul Constanţa. Persoana bănuită a fost depistată deţinând substanţele asupra sa, la un punct de acces în zona de desfăşurare a festivalului. Alte cantităţi de droguri de risc şi mare risc au fost identificate în spaţiul închiriat de către bănuit pentru perioada festivalului”, se arată în comunicat.
 
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi prezentat apoi Tribunalului Constanţa care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor