Un bărbat a fost arestat preventiv de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti după ce a încercat să întreţină raporturi sexuale orale, prin constrângere, cu două victime. Bărbatul folosea o aplicaţie mobilă pentru a face transport de persoane în Capitală, cele două tentative de viol având loc în timpul unor astfel de curse.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat de presă, de luni, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, bărbatul folosea o aplicaţie mobilă pentru efectuarea de transport persoane în Bucureşti.
 
”La data de 27.08.2020, persoana vătămată a solicitat prin intermediul unei aplicaţii mobile efectuarea unui transport de persoane pe raza municipiului Bucureşti. În urma solicitării, s-a prezentat inculpatul, în calitate de şofer al unui autovehicul, care în timpul efectuării cursei a încercat să întreţină cu persoana vătămată raporturi sexuale orale, prin constrângere, fără a reuşi acest lucru.  Ulterior, la data de 28.08.2020 în timpul efectuării unui alt transport de persoane, inculpatul a încercat să întreţină cu o persoană vătămată diferită raporturi sexuale orale, prin constrângere, fără a reuşi acest lucru”, se arată în comunicat.
 
La propunerea procurorilor, Judecătoria Sectorului 1 din Capitală a decis arestarea pentru 30 de zile a bărbatului pentru cele două tentative de viol.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.